STADIUL DE SOLUŢIONARE A DOSARELOR LA DATA DE 10.03.2023
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGII NR. 10/2001
Până la data de 10.03.2023, la Secretariatul C.N.C.I. au fost înregistrate 68.065 dosare, din care 5.928 au fost transmise după data de 10.03.2018. Până în prezent au fost soluţionate 51.680 dosare. În categoria dosarelor soluţionate intră dosarele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) sau Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au emis decizii, dosarele returnate entităţilor notificate la cererea titularilor, precum şi dosarele în cazul cărora s-a constatat, după consultarea autorităţilor locale, că au rămas fără obiect.
Dintre dosarele nesoluționate, 9.625 dosare au trecut de etapa analizării în ordinea numărului de înregistrare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare.
1.186 de dosare au fost returnate autorităților învestite cu soluționarea notificărilor și nu au mai fost retransmise sau nu conțin titlurile de valoare nominală în original, pentru a se putea emite decizie de către C.N.C.I.
Alte 1.893 dosare sunt în procedură judecătorească, iar C.N.C.I. urmează să emită o decizie după ce instanțele se vor pronunța cu privire la existența și întinderea dreptului de proprietate.
Începând cu 27.05.2016, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 103/2016, ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării. Prin excepție de la această regulă se soluționează cu prioritate următoarele categorii de dosare:
– dosarele în care Secretariatul C.N.C.I. a solicitat, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2016, documente potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013;
– dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită;
– dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoane certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene ca supravieţuitoare ale Holocaustului;
– dosarele în care propunerile de acordare de despăgubiri au fost formulate de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și minorităților naționale din România;
În prezent sunt în lucru dosarele de la numărul 64197/CC la numărul 64330/CC.
Prezentăm în continuare numărul de dosare neanalizate până la numărul 69608/CC (ultimul număr alocat unui dosar):
De la dosarul 64197/CC la dosarul 69608/CC: 3.154 dosare.
În afara dosarelor analizate la ordine, sunt în lucru la Secretariatul C.N.C.I. și dosare pentru care s-au formulat cereri de analizare cu prioritate de către persoanele cărora li s-au recunoscut existența și întinderea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești și de către persoanele care au făcut dovada că sunt supraviețuitoare ale Holocaustului.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 103/2016 (27.05.2016), au fost depuse aproximativ 6.940 de cereri de analizare cu prioritate. A fost acordată prioritatea în cazul a 6.280 dosare. Până în prezent au fost soluționate 5.753 dosare pentru care s-a solicitat analizarea cu prioritate. La data de 10.03.2023, sunt în analiză alte 527 dosare de acest tip, pentru care s-au formulat cereri până la data de 31.01.2023, inclusiv.
Precizăm că analizarea acestor dosare se face în paralel cu analizarea dosarelor la ordine.
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 36.824 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 30.364 dosare. În alte 1.329 dosare s-au solicitat documente suplimentare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare. 2.706 dosare au fost returnate de Secretariat autorităților locale, fie pentru a se lua măsura restituirea în natură, fie pentru completarea documentației.
După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar au fost lucrate în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până în prezent, au fost analizate la ordine toate dosarele înregistrate până la data de 15.07.2021.
În dosarele considerate complete, Secretariatul C.N.C.I., compus din consilierii A.N.R.P., a propus/va propune Comisiei acordarea de măsuri compensatorii.
În cazul celorlalte dosare, cu aprobarea C.N.C.I, consilierii au solicitat/vor solicita documente din care să reiasă în mod clar următoarele:
– calitatea de proprietar asupra imobilului solicitat, la data preluării de către stat;
– calitatea de moştenitor al autorului de la care a fost preluat imobilul (în cazul în care autorul a decedat);
– dovada preluării abuzive a imobilului de către stat;
– amplasamentul imobilului revendicat, pentru a se putea stabili valoarea acestuia conform grilei notariale.
STADIUL DE SOLUŢIONARE A DOSARELOR LA DATA DE 10.02.2023
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGII NR. 10/2001
Până la data de 10.02.2023, la Secretariatul C.N.C.I. au fost înregistrate 67.992 dosare, din care 5.913 au fost transmise după data de 10.02.2018. Până în prezent au fost soluţionate 51.280 dosare. În categoria dosarelor soluţionate intră dosarele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) sau Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au emis decizii, dosarele returnate entităţilor notificate la cererea titularilor, precum şi dosarele în cazul cărora s-a constatat, după consultarea autorităţilor locale, că au rămas fără obiect.
Dintre dosarele nesoluționate, 9.862 dosare au trecut de etapa analizării în ordinea numărului de înregistrare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare.
1.163 de dosare au fost returnate autorităților învestite cu soluționarea notificărilor și nu au mai fost retransmise sau nu conțin titlurile de valoare nominală în original, pentru a se putea emite decizie de către C.N.C.I.
Alte 1.946 dosare sunt în procedură judecătorească, iar C.N.C.I. urmează să emită o decizie după ce instanțele se vor pronunța cu privire la existența și întinderea dreptului de proprietate.
Începând cu 27.05.2016, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 103/2016, ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării. Prin excepție de la această regulă se soluționează cu prioritate următoarele categorii de dosare:
– dosarele în care Secretariatul C.N.C.I. a solicitat, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2016, documente potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013;
– dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită;
– dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoane certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene ca supravieţuitoare ale Holocaustului;
– dosarele în care propunerile de acordare de despăgubiri au fost formulate de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și minorităților naționale din România;
În prezent sunt în lucru dosarele de la numărul 64055/CC la numărul 64196/CC.
Prezentăm în continuare numărul de dosare neanalizate până la numărul 69535/CC (ultimul număr alocat unui dosar):
De la dosarul 64055/CC la dosarul 69535/CC: 3.193 dosare.
În afara dosarelor analizate la ordine, sunt în lucru la Secretariatul C.N.C.I. și dosare pentru care s-au formulat cereri de analizare cu prioritate de către persoanele cărora li s-au recunoscut existența și întinderea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești și de către persoanele care au făcut dovada că sunt supraviețuitoare ale Holocaustului.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 103/2016 (27.05.2016), au fost depuse aproximativ 6.915 de cereri de analizare cu prioritate. A fost acordată prioritatea în cazul a 6.248 dosare. Până în prezent au fost soluționate 5.700 dosare pentru care s-a solicitat analizarea cu prioritate. La data de 10.02.2023, sunt în analiză alte 548 dosare de acest tip, pentru care s-au formulat cereri până la data de 31.12.2022, inclusiv.
Precizăm că analizarea acestor dosare se face în paralel cu analizarea dosarelor la ordine.
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 36.046 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 30.271 dosare. În alte 1.355 dosare s-au solicitat documente suplimentare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare. 2.706 dosare au fost returnate de Secretariat autorităților locale, fie pentru a se lua măsura restituirea în natură, fie pentru completarea documentației.
După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar au fost lucrate în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până în prezent, au fost analizate la ordine toate dosarele înregistrate până la data de 10.06.2021.
În dosarele considerate complete, Secretariatul C.N.C.I., compus din consilierii A.N.R.P., a propus/va propune Comisiei acordarea de măsuri compensatorii.
În cazul celorlalte dosare, cu aprobarea C.N.C.I, consilierii au solicitat/vor solicita documente din care să reiasă în mod clar următoarele:
– calitatea de proprietar asupra imobilului solicitat, la data preluării de către stat;
– calitatea de moştenitor al autorului de la care a fost preluat imobilul (în cazul în care autorul a decedat);
– dovada preluării abuzive a imobilului de către stat;
– amplasamentul imobilului revendicat, pentru a se putea stabili valoarea acestuia conform grilei notariale.
STADIUL DE SOLUŢIONARE A DOSARELOR LA DATA DE 10.01.2023
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGII NR. 10/2001
Până la data de 10.01.2023, la Secretariatul C.N.C.I. au fost înregistrate 67.902 dosare, din care 5.947 au fost transmise după data de 10.01.2018. Până în prezent au fost soluţionate 50.739 dosare. În categoria dosarelor soluţionate intră dosarele pentru care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.) sau Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au emis decizii, dosarele returnate entităţilor notificate la cererea titularilor, precum şi dosarele în cazul cărora s-a constatat, după consultarea autorităţilor locale, că au rămas fără obiect.
Dintre dosarele nesoluționate, 10.248 dosare au trecut de etapa analizării în ordinea numărului de înregistrare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare.
1.144 de dosare au fost returnate autorităților învestite cu soluționarea notificărilor și nu au mai fost retransmise sau nu conțin titlurile de valoare nominală în original, pentru a se putea emite decizie de către C.N.C.I.
Alte 2.034 dosare sunt în procedură judecătorească, iar C.N.C.I. urmează să emită o decizie după ce instanțele se vor pronunța cu privire la existența și întinderea dreptului de proprietate.
Începând cu 27.05.2016, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 103/2016, ordinea de soluţionare a dosarelor este cea a înregistrării. Prin excepție de la această regulă se soluționează cu prioritate următoarele categorii de dosare:
– dosarele în care Secretariatul C.N.C.I. a solicitat, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 103/2016, documente potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013;
– dosarele în care, prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, instanţele de judecată s-au pronunţat cu privire la existenţa şi întinderea dreptului, precum şi la calitatea de persoană îndreptăţită;
– dosarele constituite în baza cererilor formulate de persoane certificate de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene ca supravieţuitoare ale Holocaustului;
– dosarele în care propunerile de acordare de despăgubiri au fost formulate de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și minorităților naționale din România;
În prezent sunt în lucru dosarele de la numărul 63853/CC la numărul 64053/CC.
Prezentăm în continuare numărul de dosare neanalizate până la numărul 69445/CC (ultimul număr alocat unui dosar):
De la dosarul 63853/CC la dosarul 69445/CC: 3.327 dosare.
În afara dosarelor analizate la ordine, sunt în lucru la Secretariatul C.N.C.I. și dosare pentru care s-au formulat cereri de analizare cu prioritate de către persoanele cărora li s-au recunoscut existența și întinderea dreptului de proprietate prin hotărâri judecătorești și de către persoanele care au făcut dovada că sunt supraviețuitoare ale Holocaustului.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 103/2016 (27.05.2016), au fost depuse aproximativ 6.880 de cereri de analizare cu prioritate. A fost acordată prioritatea în cazul a 6.174 dosare. Până în prezent au fost soluționate 5.638 dosare pentru care s-a solicitat analizarea cu prioritate. La data de 10.01.2023, sunt în analiză alte 536 dosare de acest tip, pentru care s-au formulat cereri până la data de 31.10.2022, inclusiv.
Precizăm că analizarea acestor dosare se face în paralel cu analizarea dosarelor la ordine.
DOSARELE CONSTITUITE ÎN TEMEIUL LEGILOR FONDULUI FUNCIAR
Ca urmare a hotărârilor luate la nivelul comisiilor judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate în temeiul legislației fondului funciar, la Secretariatul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) au fost înregistrate 35.750 dosare constituite în temeiul legilor fondului funciar. Dintre acestea, au fost soluţionate până în prezent 30.136 dosare. În alte 1.363 dosare s-au solicitat documente suplimentare și, pe măsura completării lor cu documentele solicitate, vor fi introduse pe ordinea de zi a C.N.C.I. în vederea emiterii deciziei de compensare/validare parțială/invalidare. 2.706 dosare au fost returnate de Secretariat autorităților locale, fie pentru a se lua măsura restituirea în natură, fie pentru completarea documentației.
După apariţia Legii nr. 165/2013, dosarele constituite în temeiul legilor fondului funciar au fost lucrate în ordinea strictă a numărului de înregistrare. Până în prezent, au fost analizate la ordine toate dosarele înregistrate până la data de 29.03.2021.